Si arat masiv cu degetul si inspre Andrei Crivat, care mi-a bagat ideea cu schimbarea temei si de atunci nu mi-a mai iesit

Plecat fiind, Sutu al nostru a dat dispozitii clare si indicatii semi-pretioase cum ca trebe sa scriem unii dintre noi niscaiva guest-posturi.

Eu m-am conformat. Si am scris. De la vreo 8 km inaltime…

Unicredit e sponsor principal al acestui eveniment, motiv pentru care in my book a trecut de la stadiul de brand care nu imi spunea nimic mai mult decat altele la nivelul de brand simpatic.

Din jucausa delegatie romana alaturi de care am plecat la Milano, faceau parte (adica ne manau si ne adunau pe noi ceilalti) si fetele noastre de la Unicredit. Ele se intituleaza Anca, Ica si Ioana (in ordine alfabetica, fireste). Zic fetele noastre pentru ca erau romance si erau de la Unicreditul romanesc, cum ar veni. Si mai zic fetele noastre pentru ca, zau, parol, pe langa fetele lor, adica de la Unicreditul italienesc, trioul AII precizat mai sus era cu vreo 3,478 clase peste.

Word!

1. Internetul la Milano este exagerat de scump. Si nu ma refer la suma in sine, cat la principiu ca nu se face sa platesti cat nu face. Basca faptul ca am avut o problema cu janghina pe care nu o sa o mai numesc de acum inainte lap top.

2. Programul a fost foarte incarcat si, cum a scrie pe blog presupune si o anume stare de spirit carevasazica nu am avut-o la ritmul ala, nu am scris.

3. De fapt asta e motivul adevarat. Unul egoist. Pur egoist. Am vrut sa fac o pauza si sa ma bucur numai io, in mine asa, de deplasarea asta la Milano si de meciul cu pricina.

Dar aimbec. Si cat de repede revin cu cronici complete ale vremurilor pe care le-am trait si cu, fireste, poze.

Trofeul o sa ajunga si in Romaniam undeva pe la sfarsitul lunii. Traseul trofeului in Romania este 28 septembrie – Arad, 29 septembrie – Timisoara si Sibiu, 30 septembrie – Brasov si Pitesti, 3-4 octombrie Bucuresti.

Buuuuuun. Si daca totul merge cum am stabili, miercuri seara sa va uitati atent la mega-meciul Inter – FC Barcelona, ca poate va fac cu mana din tribuna

Ne auzim. Cel mai des o sa bag pe twitter, din pricini lesne de inteles.

Grazie Unicredit pentru excelenta idee a  Trophy Tour.

Chinezul, în podul casei, făcea inventarul lucrurilor utile pentru expediția lui Make. De când se întorsese Make de la Mircea, el și cu Oceania se străduiau să-l convinga să plece în vacanță la munte. Ba că e cald în Bărăgan, ba ca îi ruginește Harley-ul până se întoarce din misiune și încă o mie de motive. Totuși, Make le arata o hotarare de neînduplecat. El isi va sluji tara cu orice chip si va indeplini poruncile Domnitorului pana la ultima suflare…

Restul la Răzvan Şerbu. Fireşte

Oceania era de parere ca Make fusese drogat la curte sau avea o lipsa de calciu, iar Chinezul era tentat sa-i dea dreptate. Acum, in colbul din pod, ce parea strans de generatii, el cauta diverse instrumente ce i-ar putea fi de folos lui Make in lupta.

Celor cârcotaşi, care orice ar fi strâmbă din nas, le reamintesc o întâmplare dintre Radu Cosaşu şi Andrei Pleşu. Zice ultimul “pierd ceva dacă nu mă uit la fotbal?”. La care Radu Cosaşu “nu pierzi nimic, doar că noi suntem mai câştigaţi”…

Ne vedem la Webstock, deci!

Astăzi i-am dus pe unul la şcoală, pe cealaltă la grădi. Şi m-am topit de dragul lor…

Mara cea minunată cu Adina mea cea minunată în drum spre grădi. Grupa mare…

Alecu, proaspat elev de clasa V, incepe scoala bine. Înconjurat de colege

Există mai multe specii pentru care a face rău gratuit este una din valorile supreme de la care se legitimizează. Astăzi vorbesc despre cei care practică datul în gât la nivel de daily task, pe care îl bifează conştiincios, probabil cu conştiinţa lucrului bine făcut.

Îi ştiţi şi voi, îi cunoaşteţi, trăiesc printre noi. Sunt cei pentru care una din marile bucurii ale vieţii lor este să îl vadă pe celălalt de lângă ea/el câzând, contribuţia sa fiind definitorie. Nu au nevoie de motive pentru a face ceea ce fac. Nu au nevoie de strategie. Nu au nevoie de resurse. Ei fac totul cu o naturaleţe şi cu o eficacitate înspăimântătoare. Şi o fac zi de zi.

Cei mai mulţi nu se aleg cu nimic din căderea celuilat. Sau, mă rog, nu înţelegem noi, ceilalţi, cu ce se aleg. Poate că undeva, într-o cămăruţă-altar a sufletului lor mizer, pun căderile acestea aliniate precum nişte trofee. Şi aşteaptă ziua următoare pentru o nouă vânătoare. Pentru o nouă victimă. Pentru un nou trofeu…

În primul rând, Dragoş, despre care ştiam oricum că e un tip ca lumea, mi se pare că i se potriveşte perfect rolul de chief mentor. Pentru că omul vorbeşte din experienţa sa de antreprenor de succes în online, başca vagonul de cărţi pe care le-a citit pe tema dezvoltării personale. Am văzut cu această ocazie că este un excelent comunicator, dar nu de ăla care vorbeşte minunat de nu mai ai loc de el, ci de ăla care ştie să ce, când şi de ce să întrebe şi, mai ales, să asculte.

“Victimele sale ” de ieri m-au impresionat la modul plăcut. Pentru că îi ştiam aproape pe toţi de ceva vreme, dar la prima sesiune i-am văzut într-o altă prezentare, cum ar veni. Foarte deschişi, şi-au pus pe masă probleme cu care cred ei că se confruntă, şi la nivel personal, dar şi de business, iar discuţiile au fost constructive. Pentru toată lumea din încăpere.

Felicitări, deci, (şi luaţi-le ca atare, că nu mai vedeţi de astea repede de la mine ) Geea, Viorel, Mihai, Vali, Mircea.

Invitaţi am fost 5 bucăţi: Ada, Andrei, Ian, Marius şi, of course, je. Am stat cuminţi (mă rog…) în colţurile noastre şi am privit “ostilităţile”. După care, la final, ne-am dat şi noi cu părerea, unanimă de altfel, despre reuşita întâlniri.

O menţiune specială pentru Ian, ocazie cu care i-am descoperit excelentul blog, pe care vă invit să aruncaţi câte o privire, dar numai atunci când vă faceţi puţin timp pentru a putea savura ce zice el acolo.

Foarte mişto şi locaţia celor de la Seeds for Hapiness.

Iată-i pe cei 5 mentees şi pe Dragoş Rouă, în plina acţiune.

Iată-mă pe mine (poză făcută de Ada) cum mă uitam la cărţile din bibliotecă, din care cărţi nu înţelegeam nici titlurile…

Iată-l pe Andrei Roşca, un fel de reprezentat PRO Democraţia, watching la buna desfăşurare a întâlnirii