Deci va multumesc mult ca va place noua tema chinezu. eu :D
Vinovatul principal este Ruben. Care a executat aceasta tema in fulger-time sub presiunile imense facute de acerbul generalissim care sunt io.
Si arat masiv cu degetul si inspre Andrei Crivat, care mi-a bagat ideea cu schimbarea temei si de atunci nu mi-a mai iesit 
chinezu in vizita la Palatul Sutu (ala adevaratu’) de la 8 km inaltime
Sutu nostru cel de toate zilele si-a bagat mouseul in ea de Romania si a plecat spre tari mai calde. Dar nu va agitati, o, voi muritori de la Cotidianul, nu a plecat de tot. Ci doar un pic de concediu. Si de va intoarce…
Plecat fiind, Sutu al nostru a dat dispozitii clare si indicatii semi-pretioase cum ca trebe sa scriem unii dintre noi niscaiva guest-posturi.
Eu m-am conformat. Si am scris. De la vreo 8 km inaltime…
Cugetare milaneza: Fetele noastre de la Unicredit sunt mult mai tari decat fetele lor. Word!
Dupa cum va spuneam, am fost la Milano. Unde a avut loc lansarea oficiala a Trophy Tour, ceea ce inseamna ca minunata Cupa Champions League va porni intr-un turneu prin estul Europei si cum noi chiar acolo ne aflam, trofeul va ajunge si la noi in tara la sfarsitul lunii.
Unicredit e sponsor principal al acestui eveniment, motiv pentru care in my book a trecut de la stadiul de brand care nu imi spunea nimic mai mult decat altele la nivelul de brand simpatic.
Din jucausa delegatie romana alaturi de care am plecat la Milano, faceau parte (adica ne manau si ne adunau pe noi ceilalti) si fetele noastre de la Unicredit. Ele se intituleaza Anca, Ica si Ioana (in ordine alfabetica, fireste). Zic fetele noastre pentru ca erau romance si erau de la Unicreditul romanesc, cum ar veni. Si mai zic fetele noastre pentru ca, zau, parol, pe langa fetele lor, adica de la Unicreditul italienesc, trioul AII precizat mai sus era cu vreo 3,478 clase peste.
Word!
Champions League, here I come!
Da, aveti permisiunea mea sa ma invidiati. Pentru ca tocmai ce ma pregatesc sa plec la Milano. Unde o sa fiu prezent la conferinta de presa in care se va anunta Trophy Tour, adica o prea-frumoasa caravana a trofeului Champions League prin Europa.
Trofeul o sa ajunga si in Romaniam undeva pe la sfarsitul lunii. Traseul trofeului in Romania este 28 septembrie – Arad, 29 septembrie – Timisoara si Sibiu, 30 septembrie – Brasov si Pitesti, 3-4 octombrie Bucuresti.
Buuuuuun. Si daca totul merge cum am stabili, miercuri seara sa va uitati atent la mega-meciul Inter – FC Barcelona, ca poate va fac cu mana din tribuna
Ne auzim. Cel mai des o sa bag pe twitter, din pricini lesne de inteles.
Grazie Unicredit pentru excelenta idee a Trophy Tour.
Chinezu, file de poveste…
Un cocoș burzuluit, cu o creastă roșie ca para focului se urcă pe gard și dădu o cântare viguroasă, semn al deșteptării la viață, odată cu răsăritul soarelui.
Chinezul, în podul casei, făcea inventarul lucrurilor utile pentru expediția lui Make. De când se întorsese Make de la Mircea, el și cu Oceania se străduiau să-l convinga să plece în vacanță la munte. Ba că e cald în Bărăgan, ba ca îi ruginește Harley-ul până se întoarce din misiune și încă o mie de motive. Totuși, Make le arata o hotarare de neînduplecat. El isi va sluji tara cu orice chip si va indeplini poruncile Domnitorului pana la ultima suflare…
Restul la Răzvan Şerbu. Fireşte
Oceania era de parere ca Make fusese drogat la curte sau avea o lipsa de calciu, iar Chinezul era tentat sa-i dea dreptate. Acum, in colbul din pod, ce parea strans de generatii, el cauta diverse instrumente ce i-ar putea fi de folos lui Make in lupta.
Nu ai cum să lipseşti de la Webstock
Acuma serios. Dacă eşti în joaca asta serioasă (mai mult sau mai puţin) din onlineul românesc, e greu să ratezi Webstock 2009, powered by Manafu. Căci anul acesta, în ciuda bau-baului cu criza, evenimentul va fi şi mai adevărat decât reuşitele din anii trecuţi.
Celor cârcotaşi, care orice ar fi strâmbă din nas, le reamintesc o întâmplare dintre Radu Cosaşu şi Andrei Pleşu. Zice ultimul “pierd ceva dacă nu mă uit la fotbal?”. La care Radu Cosaşu “nu pierzi nimic, doar că noi suntem mai câştigaţi”…
Ne vedem la Webstock, deci!
Doi copii frumoşi
Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am simţit că am trăit fix degeaba până l-am avut pe Alex, primul născut. Apoi a urmat Mara şi bucuria s-a dublat.
Astăzi i-am dus pe unul la şcoală, pe cealaltă la grădi. Şi m-am topit de dragul lor…
Mara cea minunată cu Adina mea cea minunată în drum spre grădi. Grupa mare…
Alecu, proaspat elev de clasa V, incepe scoala bine. Înconjurat de colege 
Datul în gât la români
De-a lungul amplei mele vieţi, am trăit dese momente, mult prea dese, când am văzut oameni, români de-ai noştri, fiind nişte mizerii pe două picioare. Şi care îşi alimentau mizeria asta din te miri ce considerente pentru a face rău cu o voluptate fenomenală şi, pentru mine, dincolo de orice hotare limitrofe ale puterii de înţelegere.
Există mai multe specii pentru care a face rău gratuit este una din valorile supreme de la care se legitimizează. Astăzi vorbesc despre cei care practică datul în gât la nivel de daily task, pe care îl bifează conştiincios, probabil cu conştiinţa lucrului bine făcut.
Îi ştiţi şi voi, îi cunoaşteţi, trăiesc printre noi. Sunt cei pentru care una din marile bucurii ale vieţii lor este să îl vadă pe celălalt de lângă ea/el câzând, contribuţia sa fiind definitorie. Nu au nevoie de motive pentru a face ceea ce fac. Nu au nevoie de strategie. Nu au nevoie de resurse. Ei fac totul cu o naturaleţe şi cu o eficacitate înspăimântătoare. Şi o fac zi de zi.
Cei mai mulţi nu se aleg cu nimic din căderea celuilat. Sau, mă rog, nu înţelegem noi, ceilalţi, cu ce se aleg. Poate că undeva, într-o cămăruţă-altar a sufletului lor mizer, pun căderile acestea aliniate precum nişte trofee. Şi aşteaptă ziua următoare pentru o nouă vânătoare. Pentru o nouă victimă. Pentru un nou trofeu…
Mentorship, take one
M-am dus la prima întâlnire din programul de mentorship pe zone de antreprenoriat al lui Dragoş Rouă în masiva mea calitate de guest. Cum ar veni să bag şi io ochiu să văd ce şi cum. Nu prea ştiam la ce să mă aştept. Pentru că nu mă simt foarte confortabil pe chestiuni de astea gen open your heart să vedem ce ticăie prost la tine şi cum reparăm. Dar ce am văzut acolo a fost chiar mai mult decât ok.
În primul rând, Dragoş, despre care ştiam oricum că e un tip ca lumea, mi se pare că i se potriveşte perfect rolul de chief mentor. Pentru că omul vorbeşte din experienţa sa de antreprenor de succes în online, başca vagonul de cărţi pe care le-a citit pe tema dezvoltării personale. Am văzut cu această ocazie că este un excelent comunicator, dar nu de ăla care vorbeşte minunat de nu mai ai loc de el, ci de ăla care ştie să ce, când şi de ce să întrebe şi, mai ales, să asculte.
“Victimele sale ” de ieri m-au impresionat la modul plăcut. Pentru că îi ştiam aproape pe toţi de ceva vreme, dar la prima sesiune i-am văzut într-o altă prezentare, cum ar veni. Foarte deschişi, şi-au pus pe masă probleme cu care cred ei că se confruntă, şi la nivel personal, dar şi de business, iar discuţiile au fost constructive. Pentru toată lumea din încăpere.
Felicitări, deci, (şi luaţi-le ca atare, că nu mai vedeţi de astea repede de la mine ) Geea, Viorel, Mihai, Vali, Mircea.
Invitaţi am fost 5 bucăţi: Ada, Andrei, Ian, Marius şi, of course, je. Am stat cuminţi (mă rog…) în colţurile noastre şi am privit “ostilităţile”. După care, la final, ne-am dat şi noi cu părerea, unanimă de altfel, despre reuşita întâlniri.
O menţiune specială pentru Ian, ocazie cu care i-am descoperit excelentul blog, pe care vă invit să aruncaţi câte o privire, dar numai atunci când vă faceţi puţin timp pentru a putea savura ce zice el acolo.
Foarte mişto şi locaţia celor de la Seeds for Hapiness.
Iată-i pe cei 5 mentees şi pe Dragoş Rouă, în plina acţiune.
Iată-mă pe mine (poză făcută de Ada) cum mă uitam la cărţile din bibliotecă, din care cărţi nu înţelegeam nici titlurile…
Iată-l pe Andrei Roşca, un fel de reprezentat PRO Democraţia, watching la buna desfăşurare a întâlnirii
Foto-reportaj dă la Cafeaua Deschisă. Nume de cod: 美丽的
Viorel Spînu, il cappo di tutti frutti: “Deci azi au venit 20, dacă zicem că fiecare consumă de măcar 10 lei, deci face 200 lei, cu comisionul meu de 30%… hai că mi s-a rentat şi ediţia asta de Open Coffee“.
Grup statuar: “Băi băieţi, umbra asta care vine spre noi e din offline sau din online că face careva mizerii cu nişte PHP injection, băga-mi-aş RSS-ul în ei de nemernici?”
Dragoş către Diana: “Tu îi auzi pe ăştia, dragă? Cică nu se fac bani din online… Ce zici, următoarea Open Coffee o facem la noi pe yacht, că mă gândesc că oricum scăpăm de el când îl luăm pe ălalalt nou? Hai că oricum îşi aduc ei berea şi sticksurile…”
Ada Demirgian: “I’m so happy! Mă uit la ăştia de la Open Coffee şi îmi dau seama că tot mai bine e în radio. Uite la ei ce stresaţi sunt toţi şi cum îşi butonează IPhoanele de parcă de asta ar depinde viaţa lor. La mine nu e aşa…”
Geea: “Gata, m-am hotărât. Decât să mai stau în afaceri din online, mai bine îmi iau un pogon pe lângă Dăbuleni şi cultiv sfeclă. Păi la ce varză sunt ăştia de pe la Open Coffee…”
Adi Zamfira: “Apoi dacă ăştia de aici au treabă cu internetul, bine că m-am decis să fac alte afaceri. Adică ce, să vând cureluţe pentru căştile pentru scutere nu e o chestie profitabilă? cumdracunu.ro…”
Andrei Roşca, explicându-i Adei Demirgian cum e cu cultura pă net: “Pe net cărţile sunt de două feluri. Unele care se citesc şi altele care se cumpără. Mie îmi plac alea din categoria a doua.”
O triadă: “Uite de aia venim noi mai rar la Open Coffee. Păi ce să înveţi de la ăştia? Cum are unul bani de un domeniu, îl cumpără, bagă un wordpress pe el şi zice uite noul google. Şi nici nu l-am văzut pe Fusu pe aici…”
Mihai: “Mă gândesc că dacă îi bag pe toţi ăştia de aici pe e-oferta.ro nu cred că fac mai mult de 1000 de euro pe ei. Ia stai!!! Păi io de ce mai vin atunci pe aici?”
Silviu, bucuros că a venit şi Cristi la Open Coffee: “Un pic mai la dreapta, aşa… aşa… acum e bine. Să trag şi io un pui de somn, că şi aşa m-am prefăcut îndeajuns că sunt interesat de ce discută ăştia pe aici.”
Mafteianu: “Alooo, domnu’, păi ce faceţi aici? Care e faza cu pozele astea? Ne-a mai băgat o dată un nemernic pe blog, de a râs tot cosmosul universului de noi. Ia dă matale filmul din aparat până nu mă enervez şi plec acasă”.
Notă:
Personajele şi întâmplările din foto-reportajul de mai sus NU sunt ficţionale. La limită, e drept, căci lucrează sau se fac că lucrează în virtualul numit net.
Cei care se recunosc în imaginile de mai sus şi nu au link, contactaţi redacţia pentru remediere pentru a vă putea face de ruşine cu nume şi link, adică aşa cum se cuvine.
Încă o chestie faină: CrosFest
Din ciclul “nu vrem să ratăm”, uite încă o chestie faină. La care, dacă totul merge ok şi nu apar de astea de ne enervează că nu le putem controla, o să ajung şi eu. Să fac poze măcar, dacă nu altceva
Detalii aici.
Bucharest Twestival 2009
O să fac tot posibilul să ajunga vineri seară de la 19.00 la Bucharest Twestival 2009. din măcar două motive:
1. Dacă nici astfel de cauze nobile nu ne însufleţesc, înseamnă că ceva e defect rău în noi…
2. O să fie prezentă lume faină.
Detalii despre această minunată întâmplare aici.
Ciclicitatea repetitiv redundantă a cotrocenismului carpato-danubiano-pontic
Băsescu e în campanie. Îl vedem peste tot, de la ipostaza de preşedinte afumat de fumul de la lansarea primul Ford de la Craiova la cea de posesor al brandului “ţigancă împuţită” care, cu o nonşalanţă ce dovedeşte o dependenţă cronică de tupeul nesimţit, dă sfaturi rromilor că cum să izbutească în astă lume rea şi discriminatorie, dic măi.
Şi vezi cum spiritili se inflamează şi se discută aprins, cu argumentaţii ce vin din toate sferele patetic discursive, că de ce preşedintele în funcţie îşi face campanie deşănţată când, deci, este posesor de mandat de Cotroceni.
Răspunsul este penibil de simplu: pentru că poate. Şi pentru că aşa au făcut toţi (2) preşedinţii dinaintea lui. Şi pentru că noi, ca popor, care ne trimitem reprezentanţii (sanchi) în Parlament permite, în devăşmăşeală, acest lucru.
Prost să fie Băsescu să nu îşi facă imagine la greu. Legea îi permite, tupeul i-o permite, poporul i-o permite. Păi ce aţi vrea de la el, să stea ca mocofanu’ cu o mână pe Constituţie şi să-şi spună sieşi, la ceas de seară, “sunt preşedinte în funcţie, deci nu fac căcaturi de astea”?. Haideţi măi…
Suntem în plin cerc vicios. Locatarii de la Cotroceni, încă în funcţie, îşi fac campanie electorală fără nici o jenă. Legea le permite. Cei care pot schimba legea nu o fac, din raţiuni pe care am obosit să le mai discutăm. Aşa că locatarii de la Cotroceni, încă în funcţie, îşi fac campanie electorală fără nici o jenă.
Cine trebuie să rupă acest cerc vicios? Parlamentul, evident. Pentru că doar legea, această impersonală, oarbă şi neaservită emanaţie a spiritului uman poate, în teorie fireşte, să pună zăgaz apetitului omului politic cotrocenist de a fi om politic pe toate căile.
Omul, aşa cum ne învaţă istoria, politica şi întâmplările noastre personale, este supus greşelii. Iar preşedinţii e şi ei oameni. O lege mişto ar trebui să nu le dea ghes oportunităţii de a greşi. Dacă vreţi şi dacă îmi permiteţi, legiuitorii ar trebui să îi considere pe locatarii de la Cotroceni ca apriorici încălcători de lege şi să facă legea pe cale de consecinţă.
Pentru că altfel va veni şi anul 2788, când tot aşa vom discuta revoltaţi că preşedintele în funcţie face pişu pe bunul simţ şi baga campanie la greu. Pentru că, n’aşa, bunul simţ la politicieni şi legea oarbă a poporului nu se pupă de nici o culoare…
Offlineul din online din twitter şi noi
Vlad Petreanu, un condei fantastic între noi fie vorba, a fost numero 1 ieri pe twitter cu saga sa despre montarea termopanelor. Pe lângă savoarea existenţială absolută a ceea ce ne-a transmis el, termopanele lui Petreanu sunt un exemplu mişto despre ceea ce am zis în titlu.
Adică.
Şi Petreanu şi meşterii care au venit să-i lumineze casa cu termopanele şi noi cei care ne-am binoclat cu gura până la urechi la ce ne spunea el trăim în offline. Suntem făcuţi din offline, respirăm offline, murim în offline. Onlineul este doar o mică parte a offlineului din noi. Mai frumoasă, mai PRistică, mai de împins la înaintare. Iar cei care ne dăm pe twitter arondăm o savoare şi mai subtilă părţii onlineistice a offlineului nostru.
În întâmplarea termopanistică de care facem vorbire, meşterii sunt hardcoreul offlineului, pentru care internetul şi alea alea sunt doar nişte vagi arome ontologice, trecând agale prin preajma înţelegerii lor. Meşterii cu pricina trăiesc doar în offline şi asta le ocupă tot timpul.
Petreanu şi noi ceilalţi am mai făcut un pas. În sus sau în joc, încă nu se ştie. Dar e un pas, asta e clar. Am lipit fiinţei noastre offlineistice încă o extensie, internetul. O lume în care unii încearcă să-şi compenseze lipsurile din viaţa reală, în care alţii văd oportunităţi teribile şi acţionează pe cale de consecinţă, sau în care unii s-au refugiat într-un hal extrem de periculos pentru el/ea şi pentru noi ceilalţi de pe lângă ei.
Urcând/coborând pe acest lanţ trofic de sorginte 2.0, urmăm noi cei care lovim twitterul în fiecare zi. Şi ni se pare că formăm o specie aparte, căreia apartenenţa la relativ obscura grupare twittiristă îi conferă valori adăugate intrinseci.
Mă opresc abrut din aceste dizertaţii mai mult banale decât inteligente pentru simplul dar atât de presantul motiv că vezica mea urinară, simbol pur al offlineului unui onliner, îmi dă un Direct Message să mă duc să fac un pişu.
Cer prea mult dacă vă rog să continuaţi voi ce am zis io mai sus?
Dacă aveţi chef de recitiri
Sorin Tudor şi gaşca lui de oameni faini are o idee foarte mişto: recitiri.ro. Astăzi se întâmplă o întâmplare. La care, din păcate nu pot să ajung, pentru că trag o fugă până la Piteşti. Sper să ajung data viitoare.
Deci asta e un test de pe IPhone
Nu e ca si cum ai scrie de pe lap top dar e ok. Si mai ales util. Chiar util IPhoneul asta…
Da’ chiar nu mai avem nici un motiv de optimism?
Nu ştiu cum dracu, dar mai nou cam toată lumea în jurul meu e pălită de o mega-depresie generalizată. Şi totul parcă se reduce la texte gen ţară de căcat, criză de rahat, vreau să emigrez şi alte de astea.
Încep să cred că am io o problemă. Pentru că mă încăpăţânez să cred că încă se mai poate face ceva, că încă mai putem mişca lucrurile înspre ce vrem. Ştiu că sunteţi şi alţii care gândiţi ca mine. Dar, nu ştiu cum dracu, nu prea vă văd mişcând în ultima vreme.
Aşa că, haideţi băăăăăăăăi, aruncaţi şi voi cu nişte motive de optimism înspre mine, nu mă lăsaţi singur în calea vicisitudinilor vieţii!
PS. Enervat de atâta negativism ce mă înconjoară, aproape că uitasem de minunata întâmplare numită Soup Night.
Sunteţi pregătiţi pentru UEFA Champions League în România?
Ştiu, aşa e, şi io aş fi vrut ca titlul ăsta să însemne că Steaua joacă finala pentru cel mai adevărat trofeu european, dacă nu mondial în competiţiile fotbalistice de cluburi. Numai că, după cum ştiţi fără să vi se sufle în cască, mai e mult până departe…
Numai că tot avem motive de bucurie. Şi astea vin nu de la amărăştenele noastre echipe. Ci de la UEFA care, powered by Unicredit, sponsor oficial al Champions League, pune în mişcare trofeul prin Europa, într-o caravană care va aduce Cupa între suporteri.
România e şi ea parte a traseului, trofeul va intra în ţară pe la sfârşitul lunii septembrie. Staţi pe aproape pentru detalii.
Până atunci puteţi arunca un ochi pe micrositeul special realizat pentru acest tur. Enjoy!
Dacă Băsescu va candida independent, o să îmi crească niţel respectul pentru el
Mă rog, vorba vine o să îmi crească respectul. Pentru că de la minus 100 pe o scară de la minus 80 la plus 100, faptul că o să crească la minuns 99 e mai irelevant decât jaluzeaua dintr-o peşteră. Dar totuşi…
Faptul că marinarul cel degrabă prădalnic de democraţie şi-ar lua inima în dinte şi pleata pe cărare şi ar merge independent ar însemna că are, dincolo de putinţă de tăgadă, nişte cojones corespunzătoare. Pentru că ar fi singurul din întreaga istorie post-revoluţionară care ar face aşa ceva, care ar fi în stare de aşa ceva. Vorbim de candidaţi cu şanse nu de Mudava and company. Iar pentru aşa ceva, indiferent cât de tare îmi repugna specimenul, ridici cât de cât pălăria.
Da’ nu cred că se va întâmpla. Vorbim discuţii aici. Că doar suntem blogger, n’aşa?
